vineri, 6 martie 2009

"Guru" al investiţiilor din SUA, Jim Rogers, avertizează: „Vindeţi lirele sterline, scoateţi banii din Marea Britanie”

Lira s-a prăbuşit cu patru procente după publicarea declaraţiilor.

Moneda britanică a ajuns aproape la paritate cu euro, iar planul de salvare a băncilor nu pare să funcţioneze.

V-aş sfătui să vindeţi şi ultima liră sterlină pe care o aveţi. Totul s-a sfârşit. Urăsc să spun asta, dar eu unul nu aş mai investi un ban în Marea Britanie” – a fost îndemnul apocaliptic lansat, ieri, de Jim Rogers, investitorilor săi, potrivit cotidianului The Times. Rogers este cunoscut drept un “guru” al investiţiilor americane, fost partener de afaceri cu miliardarul George Soros.

Doar aceste simple cuvinte au declanşat o nouă prăbuşire a bursei britanice, accentuând deprecierea monedei britanice şi degringolada economiei din Regatul Unit. Ele au venit la doar câteva ore după ce primul ministru britanic a anunţat că statul va pompa sute de miliarde de lire pentru a ţine băncile pe linia de plutire. Însă planul de salvare nu a avut decât efecte negative pe plan financiar internaţional. Apoi, la câteva minute după publicarea opiniei lui Jim Rogers, lira a pierdut 4% din valoare şi a ajuns la un minim istoric în raport cu dolarul şi cu yenul japonez. O asemenea cădere nu s-a mai înregistrat decât în timpul aşa-numitei “Miercuri negre” din 1992, când lira a fost exclusă de la Mecanismul European al Ratei de Schimb.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu